It is with sadness that we announce Remus Bureta passed away on May 15th, 2025 after a courageous battle with cancer. He will be dearly missed by his life partner Amy, her daughter Lily, Children: George and Theodora, and Parents: Livia and Traian. He had a profound impact on the lives of those he loved and those who loved him. He will be forever remembered for his kindness, generosity, and selflessness.

A visitation will be held on Thursday, May 22, 2025 at 9 AM at Elgin Mills Cemetery in Toronto, Ontario with a memorial service to follow.

For those not in Toronto, a livestream will be available via a zoom link, which will be made available on this website at 9 AM (Toronto Time)/4PM Romanian time on the day of the service.

If you have any pictures of Remus, please share it in this folder here as we are gathering photos for his memorial service: https://photos.app.goo.gl/gF6WC8GS1yNckXCj9, or you can email it to lilyzeng91@gmail.com

There may be a chance of rain on the day of the funeral, please dress accordingly and bring an umbrella.

-----

Cu tristețe anunțăm că Remus Bureta a decedat pe 15 mai 2025, după o luptă curajoasă cu cancerul. Îi vor simți lipsa partenerei sale de viață, Amy, fiicei sale, Lily, copiilor: George și Theodora, și părinților: Livia și Traian. A avut un impact profund asupra vieților celor pe care i-a iubit și celor care l-au iubit. Va fi amintit pentru totdeauna pentru bunătatea, generozitatea și altruismul său.

O slujbă de veci și de pomenire va avea loc joi, 22 mai 2025, la ora 9:00, la Cimitirul Elgin Mills din Toronto, Ontario. Mai multe detalii vor fi postate în curând.

Pentru cei care nu se află în Toronto, un flux live va fi disponibil printr-un link de zoom, care va fi disponibil pe acest site la 9 AM (ora Toronto)/16:00 ora României în ziua serviciului.

Dacă aveți fotografii cu Remus, vă rugăm să le distribuiți în acest dosar, deoarece adunăm fotografii pentru slujba de pomenire: https://photos.app.goo.gl/gF6WC8GS1yNckXCj9,

sau îl puteți trimite prin e-mail la lilyzeng91@gmail.com.

În ziua înmormântării poate exista șansa de ploaie, vă rugăm să vă îmbrăcați corespunzător și să aduceți o umbrelă.

Amy’s Eulogy:

In Loving Memory of
Remus Bureta
Beloved partner, father, friend
Fighter. Dreamer. Gentle soul.
May 5th, 1968 – May 15th, 2025

Eulogy: In Honor of Remus

Remus came into this world too early—tiny, fragile, and already fighting. Doctors weren’t sure he would make it. But in true “him” fashion, he held on, and under the deep love and care of his parents, he grew into a tall, strong man with a big heart and an even bigger sense of responsibility.

He was raised in a home filled with love—warm, but also firm. He was the classic mischievous kid: always outside, always exploring, always one step away from trouble. After a full day of adventures, he’d fall asleep as soon as his mom began to wash his dusty little feet. That blend of chaos and tenderness shaped the heart of a man who would later be known for his loyalty, humility, and quiet generosity for the family and friends.

As an adult, Remus grew into someone you could count on. When he brought his family to Canada, he left behind comfort. Every day came with new challenges. But Remus didn’t flinch. He worked hard, learned fast, and never stopped striving for a better life for the people he loved.

In doing so, he gave everything. Sometimes too much. He sacrificed sleep, time, and personal rest. He missed some family dinners and quiet moments. That was his one regret—not being able to give more of himself to the ones he loved most, outside of work and duty.

And yet, in true Remus fashion, he found his way forward. He found purpose again—professionally, emotionally, and spiritually. He discovered a new path at TTC and embraced it with his usual integrity. He never stopped dreaming, never stopped believing in growth and in second chances.

Then, beautifully, he became a part of my life. In one of my darkest seasons, Remus arrived like a calm tide. He brought conversation, comfort, companionship. We talked about music and history, took trips, made plans, shared quiet spaces. When he stood behind me, I felt safe. With him, I stopped drifting.

Remus was both grounded and full of wonder. Inside the capable, selfless man was a boy who still believed in beauty, kindness, and hope.

He fought his final battle—against cancer—with the same quiet strength he brought to everything. He grew tired. And now, he rests.

But I believe Remus hasn’t left us completely. He’s simply stepped into another place—one of peace, where there’s no more pain, and plenty of light. If you feel a breeze or hear a laugh that warms your heart, it may just be him—still nearby, still loving, still watching over us.

Goodbye, Remus.
Thank you for loving so deeply.
Thank you for showing up, every single day.
You were, and always will be, our home.

Forever loved, deeply missed.
Rest in peace.

Amy’s Eulogy (Romanian):

În Memoria Dragului nostru Remus Bureta
Partener iubitor, tată, prieten
Luptător. Visător. Suflet blând.
5 mai 1968 – 15 mai 2025
Elogiu: În onoarea lui Remus
Remus a venit pe lume prea devreme — mic, fragil și deja luptând. Medicii nu erau siguri că va supraviețui. Dar, în stilul său caracteristic, s-a agățat de viață, iar sub dragostea și grija profundă a părinților săi, a crescut într-un bărbat înalt, puternic, cu o inimă mare și un simț al responsabilității și mai mare.
A fost crescut într-o casă plină de iubire — caldă, dar și fermă. Era copilul clasic, obraznic: mereu afară, mereu explorând, mereu la un pas de necaz. După o zi întreagă de aventuri, adormea imediat ce mama îi spăla picioarele prăfuite. Această combinație de haos și tandrețe a modelat inima unui bărbat care mai târziu va fi cunoscut pentru loialitatea, umilința și generozitatea sa tăcută față de familie și prieteni.
Ca adult, Remus a devenit un om pe care te puteai baza. Când și-a adus familia în Canada, a lăsat în urmă confortul. Fiecare zi aducea noi provocări. Dar Remus nu s-a clintit. A muncit din greu, a învățat repede și nu a încetat niciodată să lupte pentru o viață mai bună pentru cei pe care îi iubea.
În acest proces, a dat totul. Uneori prea mult. A sacrificat somnul, timpul și odihna personală. A ratat câteva cine în familie și momente de liniște. Aceasta a fost singura sa regret — că nu a reușit să ofere mai mult din sine celor dragi, în afacerea muncii și datoriei.
Și totuși, în stilul său caracteristic, a găsit o cale înainte. A regăsit un scop — profesional, emoțional și spiritual. A descoperit un nou drum la TTC și l-a îmbrățișat cu integritatea sa obișnuită. Nu a încetat niciodată să viseze, nu a încetat niciodată să creadă în creștere și în a doua șanse.
Apoi, frumos, a devenit o parte din viața mea. În una dintre cele mai întunecate perioade ale mele, Remus a venit ca un val calm. A adus conversație, confort, companie. Am vorbit despre muzică și istorie, am făcut excursii, am făcut planuri, am împărtășit momente de liniște. Când stătea în spatele meu, mă simțeam în siguranță. Cu el, am încetat să mai visez.
Remus era atât ancorat în realitate, cât și plin de uimire. În interiorul bărbatului capabil și altruist se afla un băiat care încă mai credea în frumusețe, bunătate și speranță.
A luptat ultima sa bătălie — împotriva cancerului — cu aceeași forță tăcută pe care o aducea în tot ce făcea. S-a obosit. Și acum, se odihnește.
Dar cred că Remus nu ne-a părăsit complet. A pășit pur și simplu într-un alt loc — unul de pace, unde nu mai există durere și multă lumină. Dacă simți o adiere sau auzi un râs care îți încălzește inima, poate fi chiar el — încă aproape, încă iubind, încă vegheând asupra noastră.
La revedere, Remus.
Mulțumim că ai iubit atât de adânc.
Mulțumim că ai fost prezent, în fiecare zi.
Ai fost și vei fi mereu, casa noastră.
Iubit pentru totdeauna, profund dorit.
Odihnește-te în pace.

Lily’s Eulogy:

My name is Lily and I am Amy’s daughter. Standing here today, I am filled with gratitude for the opportunity to share a glimpse into the life of a man who touched our hearts deeply.
When I first heard that my mom had a boyfriend - I was skeptical—as any protective daughter might be. My mom, a boyfriend? Who could he possibly be? But from the moment I met him, Remus showed me that his love for my mom was boundless and earnest.
His kindness was quiet, gentle, and unassuming. Remus wasn’t a man of many words, and he never sought to be in the spotlight.
His love language was food. During long nights when I worked from home and during the grueling days of preparing for grad school applications, Remus always had food ready for me. Our dinner tables became an unlikely but delicious fusion of Romanian and Chinese cuisine. At dinner time, we ate Chinese noodles alongside his homemade cabbage rolls and Romanian stews. He gave openly and generously, never expecting anything in return.
Another of his love languages was acts of service. In the early years of his relationship with my mom, he would come to my apartment in Downtown Toronto to install shelves and clothing cabinets for me. He helped me put together my first adult apartment. He had a special knack for fixing almost any broken appliance in our house. That’s probably unsurprising to anyone who knew him from work at the TTC. Remus was diligent and meticulous - any plan he made in life was carefully documented on paper in neatly organized notebooks around our house. I've never met anyone with such an astute attention to detail.
Yet, he was also creative and playful. Beneath his steely exterior was a man with a mischievous sense of humor, a side of him that not many people got to see, but that he shared with my mom. He loved music, theater, film, and culture, and so did I my mom. When I moved away to the U.S., I found comfort in knowing that Remus and my mom shared an incredibly vibrant life together. In Toronto, they went to food festivals, concerts and movies together. They got to see the world together, traveling to places like Banff, Dominican Republic, New York, and London. You can see photos of that on the slide show and in the photos around the room today.
One of my favorite memories with Remus was when he came with my mom to watch me graduate from Stanford Business School. Afterward, we took a road trip across California, Nevada, and Arizona. That remains one of my most cherished memories with him. Even when he became ill, his essence and spirit still remained the same, still loving, still optimistic, still headstrong. He was a fighter, and he fought this battle so courageously.
I feel endlessly grateful that he shared such pure and beautiful love with my mom - through the good times, and the very hard times. It taught me that despite the complexities of life, what truly fulfills our souls are people who truly see, understand, and love us. I came across a quote about grief that deeply touched me. It says:
“When you lose someone that you love, do not make the mistake of living in sadness, or living small to honor their absence. You owe it to them to live even more vividly than before. Share the love you felt for that person with all the other special people in your life, for it is limitless. Grief is the privilege of knowing the depth of love.”
Remus’s memory continues to live on because I will carry his lessons and his spirit with me everywhere I go and through everything I do. Because of him, I carry my words and my actions with more patience and love.
He will accompany me in every milestone I achieve and every act of kindness I extend. Thank you Remus.
Lily’s Eulogy (Romanian):

Numele meu este Lily și sunt fiica Amei. Stând aici astăzi, sunt plină de recunoștință pentru oportunitatea de a împărtăși o fărâmă din viața unui bărbat care ne-a atins inimile profund.
Când am aflat pentru prima dată că mama mea are un iubit, am fost sceptică — așa cum orice fiică protectoare ar fi. Mama mea, un iubit? Cine ar putea fi el? Dar din momentul în care l-am întâlnit, Remus mi-a arătat că dragostea lui pentru mama mea era nelimitată și sinceră.
Bunătatea lui era liniștită, blândă și nepretențioasă. Remus nu era un bărbat al multor cuvinte și niciodată nu căuta să fie în centrul atenției.
Limbajul lui de iubire era mâncarea. În nopțile lungi când lucram de acasă și în zilele obositoare de pregătire pentru aplicațiile la școala postuniversitară, Remus avea întotdeauna mâncare gata pentru mine. Mesele noastre de seară deveniseră o fuziune improbabilă, dar delicioasă, între bucătăria românească și cea chineză. La cină, mâncam tăiței chinezești alături de sarmalele lui făcute acasă și tocănițe românești. Dădea deschis și generos, fără a aștepta nimic în schimb.
Un alt limbaj al iubirii lui erau faptele de serviciu. În primii ani ai relației lui cu mama mea, venea la apartamentul meu din centrul Toronto-ului pentru a instala rafturi și dulapuri pentru haine. M-a ajutat să îmi amenajez primul apartament de adult. Avea un talent special pentru a repara aproape orice aparat defect din casa noastră. Probabil că nu este surprinzător pentru cei care îl cunoșteau de la muncă la TTC. Remus era harnic și meticulos — orice plan făcea în viață era documentat cu grijă pe hârtie în caiete organizate cu atenție în jurul casei noastre. Nu am întâlnit pe nimeni cu o atenție atât de ascuțită la detalii.
Totuși, era și creativ și jucăuș. Sub exteriorul său de oțel se afla un bărbat cu un simț al umorului jucăuș, o latură a lui pe care nu mulți oameni o vedeau, dar pe care o împărtășea cu mama mea. Iubea muzica, teatrul, filmul și cultura, și mama mea la fel. Când m-am mutat în Statele Unite, am găsit confort în a ști că Remus și mama mea împărtășeau o viață incredibil de vibrantă împreună. În Toronto, mergeau împreună la festivaluri de mâncare, concerte și filme. Au avut ocazia să vadă lumea împreună, călătorind în locuri precum Banff, Republica Dominicană, New York și Londra. Puteți vedea fotografii despre asta în prezentarea de diapozitive și în fotografiile din jurul camerei astăzi.
Una dintre amintirile mele preferate cu Remus a fost când a venit cu mama mea să mă vadă absolvind de la Școala de Afaceri Stanford. După aceea, am făcut un drum prin California, Nevada și Arizona. A rămas una dintre cele mai prețuite amintiri ale mele cu el. Chiar și când s-a îmbolnăvit, esența și spiritul său au rămas aceleași, încă iubitor, încă optimist, încă încăpățânat. A fost un luptător și a luptat această bătălie cu atâta curaj.
Mă simt infinit de recunoscătoare că a împărtășit o iubire atât de pură și frumoasă cu mama mea — prin momentele bune și cele foarte grele. Mi-a arătat că, în ciuda complexității vieții, ceea ce ne împlinește cu adevărat sufletele sunt oamenii care ne văd cu adevărat, ne înțeleg și ne iubesc. Am dat peste un citat despre durere care m-a atins profund. Spune:
„Când pierzi pe cineva pe care îl iubești, nu face greșeala de a trăi în tristețe sau de a trăi mic pentru a onora absența lor. Le datorezi să trăiești chiar mai viu decât înainte. Împărtășește iubirea pe care ai simțit-o pentru acea persoană cu toți ceilalți oameni speciali din viața ta, căci este nelimitată. Durerea este privilegiul de a cunoaște adâncimea iubirii.”
Amintirea lui Remus continuă să trăiască pentru că voi purta lecțiile și spiritul său cu mine oriunde aș merge și prin tot ce voi face. Datorită lui, port cuvintele și acțiunile mele cu mai multă răbdare și iubire.
Mă va însoți în fiecare etapă importantă pe care o voi atinge și în fiecare act de bunătate pe care îl voi extinde. Mulțumesc, Remus.